Lobonț, Zicu, Bratu și Marius Niculae. Adică patru dintre internaționalii români repatriați de roș-albi în ultimii doi ani și jumătate. Aducerea celor patru nu a avut doar menirea de a întări Dinamo, ci de a ajuta și echipa națională. Jucătorii intraseră pe o pantă descendentă la fostele lor formații de club, în timp ce în „Ștefan cel Mare” sunt senatori de drept.
Ideea transferurilor respective i-a aparținut lui Cristi Borcea, care și-a propus să-i adune pe tricolori în „Groapă”. Pe lângă acești fotbaliști, Dinamo a oferit reprezentativei și nume noi: Moți, Ropotan, Pulhac și Adrian Cristea. Calculele lui Borcea sunt simple: „Sper ca în cel mai scurt timp, maximum doi ani mai exact, naționala noastră să fie construită pe scheletul lui Dinamo. Și, să nu uităm, că alți doi atacanți antrenați de Pițurcă, Mutu și Marica, au plecat tot de la noi”. Președintele executiv al „câinilor” nu se oprește aici.
Următoarea țintă a lui Borcea se numește Gabi Tamaș, fundaș titular la națională, pe care dinamoviștii speră să-l transfere de la Auxerre măcar sub formă de împrumut. Între aceleași coordonate s-au situat și negocierile cu Cosmin Contra, titularul incontestabil al naționalei pe flancul drept. De altfel, șeful roș-albilor i-a transmis planurile sale și selecționerului Victor Pițurcă, acesta din urmă rămânând impresionat de proiectul lansat în „Ștefan cel Mare”.
9 internaționali are Dinamo acum în lot, din care 7 la echipa de seniori, Lobonț, Moți, Pulhac, Ad. Cristea, Bratu, M. Niculae și Zicu, și 2 la tineret, Torje și Ropotan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER